Eec PC-ul cu unitate optica a fost lansat

Ti-a placut?

Asus a prezentat oficial specificatiile primului netbook din gama Eee PC cu unitate optica. La cateva zile dupa aparitia primelor informatii despre viitorul 1004DN, ASUS a publicat in cele din urma caracteristicile oficiale ale noului reprezentant din celebra gama Eee PC. Punctul de referinta este reprezentat de unitatea optica, care ingusteaza si mai mult diferenta dintre un netbook si un laptop.

Dotarile tehnice corespund in mare parte cu speculatiile initiale aparute pe internet, insa acest lucru nu este de mirare avand in vedere optiunile relativ reduse ale producatorului. Astfel, 1004DN este motorizat de un procesor Intel N280 tactat la 1.66 GHz, ce beneficiaza de 512 KB memorie cache L2 si un FSB de 667 MHz. Procesarea grafica se bazeaza pe chipset-ul GN40, in timp ce memoria RAM poate atinge valoarea maxima de 2 GB. Stocarea se realizeaza pe un HDD PATA cu o capacitate de maxim 120 GB si 4200 rpm, ceea ce nu reprezinta o optiune foarte moderna.
Conectivitatea include deja omni-prezentele module wireless si bluetooth, acompaniate de camera video de 1.3 MP si microfonul incorporat. Redarea audio se poate realiza prin intermediul celor doua boxe incorporate, iar ASUS sustine ca acestea sunt suficiente pentru o auditie de calitate.
In ceea ce priveste tastatura, ASUS sustine ca aceasta ofera 92% din ergonomia unei tastaturi clasice desktop. De asemenea, touchpad-ul este de tip multitouch, oferind utilizatorilor posibilitatea de a naviga pe internet fara utilizarea unui mouse.
Utilizatorii au posibilitatea de a-si securiza netbook-ul prin folosirea amprentelor pentru logarea in sistem, prin intermediul tehnologieiASUS Data Security System. Cu acelasi sistem de securitate se pot cripta anumite directoare prezente pe HDD.
Display-ul noului netbook este de 10″ si suporta o rezolutie maxima WSVGA de 1024×600 pixeli ce afiseaza maxim 252 000 culori. Masurand 277*194*27 mm, primul Eee PC cu drive optic nu este tocmai usor, greutatea acestuia atingand 1.45 kg, cu aproape 500 g mai mult decat netbook-urile standard din gama.
In fine, acumulatorul Li-Ion pe 6 celule are o capacitate de 5200 mAh si rezista, conform producatorului, pana la 5.9 ore, in functie de modul de utilizare.
ASUS nu a dezvaluit daca de la care noul 1004DN va fi comercializat si nici pretul de achizitie, insa acesta va fi probabil sensibil mai mare decat la modele precedente.

Eec PC-ul cu unitate optica a fost lansat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus